„Dependenții de succes” aleg să fie speciali în loc să fie fericiți

Urmărirea atingerii scopurilor îți distrage atenția de la activitățile zilnice și de la relațiile interumane care dau sens vieții.

Imaginați-vă că citiți o poveste intitulată „Căutarea neobosită a băuturii”. Te-ai aștepta probabil la o poveste deprimantă despre o persoană aflată într-o descendentă spirală alcoolică. Acum, imaginați-vă citind în schimb o poveste intitulată „Căutarea neobosită a succesului”. Asta ar fi o poveste inspiratoare, nu-i așa?

Poate da, poate nu. La fel de bine ar putea fi povestea cuiva a cărui căutare nesfârșită a succesului îl lasă permanent nesatisfăcut și incapabil de fericire.

Dependența fizică îi menține pe alcoolici dedicați viciului lor, chiar dacă le distruge fericirea. Dar, probabil, mai puternic decât dependența fizică este sentimentul că băutul reprezintă o relație, nu o activitate. Așa cum autoarea Caroline Knapp descrie alcoolismul în memoriile sale, Drinking, a love story (Băutul, o poveste de dragoste): „S-a întâmplat în acest fel: m-am îndrăgostit și apoi, pentru că dragostea a distrus tot ceea ce conta, a trebuit să mă las.” Mulți alcoolici știu că ar fi mai fericiți dacă renunță, dar nu asta este ideea. Decizia de a continua să bea este alegerea acelei iubiri intense, așa sucită și singuratică pe cât este,  în locul banalității unei fericiri simple.

Deși nu este o dependență medicală convențională, pentru mulți oameni succesul are proprietăți de dependență. Într-o anumită măsură, literalmente, aprecierea celorlalți stimulează neurotransmițătorul dopamină, care este implicat în toate comportamentele de dependență. Acesta este practic modul în care rețelele sociale îi țin pe oameni legați de ele: utilizatorii primesc o lovitură de dopamină din „like-urile” generate de o postare, menținându-i să revină din nou și din nou, o oră mizerabilă după alta.

Dar succesul seamănă și cu dependența, prin efectul său asupra relațiilor umane. Oamenii își sacrifică legăturile cu ceilalți, pentru adevărata lor dragoste, succesul. Ei călătoresc pentru afaceri pe timpul propriilor aniversări, lipsesc de la serbările copiilor în timp ce lucrează ore întregi la serviciu sau se mută cu jobul în alt oraș, sacrificându-și relațiile sentimentale. Unii renunță la căsătorie pentru cariera lor, câștigând astfel descrierea de a fi „căsătoriți cu munca lor”, chiar dacă o relație bună este mai satisfăcătoare decât orice loc de muncă.

Mulți oameni de știință, precum psihologul Barbara Killinger, au arătat că oamenii își sacrifică de bună voie propria bunăstare prin suprasolicitare, pentru a obține în continuare succes. Killinger povestește despre un pacient care i-a mărturisit unui prieten apropiat: „aș prefera să fiu mai degrabă special decât fericit.” Interlocutorul a întrebat de ce? Pacientul a răspuns: „Pentru că oricine poate face lucrurile necesare pentru a fi fericit, plecarea în vacanță cu familia, relaxarea cu prietenii, dar nu toată lumea poate realiza lucruri grozave în viață.” Deși părea că ar fi avut de a face cu un caz particular, Killinger a constatat că această opțiune, de a privilegia succesul în carieră în detrimentul fericirii personale, era mult mai frecventă în cercurile sale de cunoscuți decât s-ar fi așteptat. Mai mult, psihiatra a constatat că, uneori, făcea chiar ea obiectul unei asemenea opțiuni: „Amânam deliciile obișnuite, obținute în timpul de relaxare sau în cel petrecut cu cei dragi, până după finalizarea unui anumit proiect. Apoi, constatam că ziua revenirii la relaxare părea să nu mai sosească niciodată.”

Dorința de succes poate fi considerată ca inerentă naturii umane. Marele psiholog american William James a remarcat odată: „Nu suntem doar animale gregare, cărora le place să fie la vederea celorlalți indivizi, dar avem și o înclinație înnăscută de a ne face remarcați și de a fi observați favorabil de către semenii noștri.”. E clar, succesul ne face atrăgători pentru ceilalți. Asta, până ne distrugem căsătoriile!

Să fii special nu este ieftin. În afară de unele vedete de televiziune și altele apărute accidental, succesul reprezintă muncă brută și necesită sacrificii. În anii 1980, medicul Robert Goldman a descoperit că peste jumătate dintre sportivii aspiranți ar fi dispuși să ia un medicament care să-i omoare în cinci ani în schimbul câștigării fiecărei competiții la care s-au înscris astăzi, „de la decathlonul olimpic până la Mr. Univers”! Cercetările ulterioare au constatat că până la 14% dintre atleții de elită ar accepta o afecțiune cardiovasculară fatală în schimbul unei medalii olimpice de aur! Un număr șocant de ridicat, nu credeți?.

Această alegere o putem găsi și în mitul antic. În Iliada lui Homer, Ahile trebuie să decidă dacă va lupta în Războiul Troian – care promitea o moarte fizică sigură, dar o moștenire glorioasă – sau dacă se va întoarce acasă, pentru a trăi o viață lungă și fericită alături de cei dragi, urmată însă de o moarte anonimă, în uitarea posterității.

Ahile, dependent de succes, a ales, după cum se știe, moartea.

Din păcate, succesul are o latură sisifică (pentru a ne păstra tot în registrul miturilor grecești). Scopul final pare că nu poate fi cu adevărat atins, majoritatea oamenilor nu se simt niciodată „destul de realizați”. Gloria durează doar o zi sau două (uneori 15 minute, cum se spune!) apoi se trece rapid la următorul obiectiv. Psihologii numesc aceast comportament banda de alergat hedonică, în care satisfacția dispare aproape imediat și se trece la următoarea recompensă, pentru a evita sentimentul de rămânere în urmă. Acesta este motivul pentru care atât de multe studii arată că oamenii de succes sunt aproape invariabil invidioși pe cei care au mai mult succes ca ei.

Aceștia ar trebui să coboare de pe bandă. Dar renunțarea nu este ușoară pentru dependenți. Pentru persoanele prinse în dependența de o anumită substanță, retragerea poate fi o experiență agonizantă, atât fizic, cât și psihologic, un sevraj dur. Anxietatea și depresia sunt foarte frecvente după renunțarea la consumul de alcool, de exemplu. Romancierul William Styron, este renumit pentru că el a identificat în cartea sa, Darkness Visible: A Memoir of Madness, încetarea consumului de alcool după o viață de om, ca parte a apariției depresiei clinice. Mulți dependenți se îndreaptă spre singurătate în absența alcoolului. Amintiți-vă afirmația de la începutul articolului, că aici este vorba despre o relație a dependenței între om și alcool, un blestem al viciului!

Dependenții de succes care renunță la obiceiurile lor experimentează și un fel de retragere din lume. Cercetările arată că depresia și anxietatea sunt frecvente în rândul sportivilor de elită după încheierea carierei. Sportivii mari, olimpici, în special, suferă de așa numitul „post-Olympic blues” („nostalgie post-Olimpică”). Oamenii proeminenți din politică și mass-media, unele personalități publice, atunci când dispar din lumina reflectoarelor, din proprie voință sau nu, suferă puternic. Nu vorbesc despre nimic altceva decât cum era în vremurile bune. Mulți au suferit puternic de depresie și anxietate, refuzând să accepte noul lor mod de viață.

„Nefericit este cel care depinde de succes pentru a fi fericit” a scris Alex Dias Ribeiro, fost pilot de Formula 1. „Pentru o astfel de persoană, sfârșitul unei cariere de succes este sfârșitul liniei. Destinul său este să moară de amărăciune sau să caute succesul în alte cariere și să continue să trăiască din succes în succes până când va cădea mort. În acest caz, nu va exista viață după succes.”

Cultura americană, în special, elogiază munca excesivă, ceea ce face ușoară alunecarea într-o mentalitate care poate genera dependența de succes. Dacă te-ai recunoscut în această descriere nu îți pierde speranța! Există multe lucruri pe care le poți face pentru a te instrui să urmărești fericirea în locul succesului, indiferent unde te afli în călătoria vieții tale. Îți sugerăm să iei în considerare trei pași, fie că te afli în vârful carierei, fie că avansezi pe scara reușitei, fie că privești succesul în oglinda retrovizoare.

Primul pas este recunoașterea faptului că, pe cât de realizat ai fi, ai fost sau speri să fii în viața și în munca ta, nu vei putea găsi adevărata fericire pe banda de alergare hedonică din viața ta profesională. O vei găsi în lucruri care sunt profund obișnuite: bucurându-te de o plimbare sau o conversație cu cineva drag, în loc de acea oră de muncă suplimentară, de exemplu. Acest lucru este extrem de dificil de acceptat pentru mulți oameni. Ei resimt această alegere a fericirii în detrimentul succesului ca pe o confirmare a înfrângerii, mai ales cei care și-au petrecut viața venerând munca grea și străduindu-se permanent să îi depășească pe ceilalți. Comparația socială este o sursă principală a modului în care oamenii măsoară succesul lor lumesc. Cercetările științifice în acest sens ne arată clar că spiritul competitiv față de cei din jur ne văduvește adesea de satisfacțiile vieții.

Al doilea pas este să remediezi orice relație pe care ai compromis-o în numele succesului. Acest lucru este complicat, evident. „Îmi pare rău că am ales ședințele obositoare ale consiliului de administrație, pe care nici măcar nu mi le amintesc acum, în timpul recitalurilor tale de balet!”. Această scuză, probabil, nu va funcționa. Mai eficient este pur și simplu să începi să te prezinți cu sinceritate, cu realism. Și nu uita: în relație, faptele conving mai mult decât cuvintele, mai ales dacă vorbele tale au fost destul de goale de conținut, de formale sau mincinoase în trecut.

În fine, ultimul pas este acela de a găsi valorile corecte ale succesului. În afaceri, oamenii spun adesea „Tu ești ceea ce măsori”. Dacă te măsori numai după recompensele lumești –  bani, putere și prestigiu – îți vei petrece viața alergând pe banda de alergare hedonică și comparându-te cu ceilalți. Îți sugerăm să adopți alte valori la care să te raportezi: credința, familia și prietenia. Am include și munca, dar nu munca de dragul realizării exterioare și a obținerii succesului social ci, mai degrabă, munca în slujba celorlalți, bazată pe căldura umană, pe voluntariat, cea care îți va oferi un sentiment cu adevărat extraordinar de mulțumire interioară.

Succesul în sine nu este un lucru rău, precum nici vinul nu reprezintă ceva rău. Ambele pot aduce în viață distracție și-i pot da gust. Dar ambele devin tiranice atunci când devin un substitut pentru relațiile profunde cu cei apropiați, al dragostei, valori pe care ar trebui să le așezăm întotdeauna în centrul vieții noastre.

Sursa: Arthur C. Brooks, The Atlantic

Sursă imagine: Jan Buchczik