O VARĂ DE NEUITAT la Școala din Parc Buzău
Scris de Andreea pe 28 iunie 2021
Începând cu 28 Iunie și până la sfârșitul verii, Școala din Parc redeschide o vară plină de activități culturale, educative și recreative pentru copii și adolescenți în Parcul Tineretului și Parcul Marghiloman, în fiecare zi , dimineața și după-amiaza.
Primăria Municipiului Buzău, Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman”, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Buzău, propune copiilor și adolescenților o tabără urbană de neuitat cu ateliere precum: Ghizii României, jocuri muzicale, creație, storytelling, limbi străine, activități cu meșteri populari, ateliere de lectură, spectacole de teatru pentru copii și adolescenți și multe alte surprize.
În fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 09:30-12:30, copiii pot participa la activități alături de echipele de mentori și voluntari coordonate de Centrul Cultural ,,Alexandru Marghiloman” și Biblioteca Județeană, conform calendarului ce însoțește anunțul, iar de vineri până duminică copiii se pot bucura după-amiaza de spectacole de teatru și muzică.
Școala din Parc se desfășoară în parcul Tineretului – zona Amfiteatru și în parcul Marghiloman – zona Vila Albatros.
Detalii și programul actualizat săptămânal AICI
Accesul este gratuit!
Nu uitați să salvați calendarul activităților și dați de veste!
