România se află printre cei mai mari producători de dovleac din UE
Scris de Andreea pe 6 noiembrie 2020
Franţa, Spania, Germania, Portugalia, Polonia şi România au fost anul trecut principalii producători de dovleac şi tărtăcuţă din Uniunea Europeană, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică, potrivit Agerpres.
În 2019, aproximativ 25.000 de hectare din Uniunea Europeană au fost cultivate cu dovleac şi tărtăcuţă, produse populare în special în această perioadă a anului, când sunt folosite pentru a face lanterne fantomatice sau pentru gătit.
Cei mai mari producători de dovleac şi tărtăcuţă din Uniunea Europeană au fost anul trecut Franţa (129.400 tone), Spania (129.100 tone), Germania (86.000 tone), Portugalia (72.700 tone), Polonia (68.500 tone) şi România (20.840 tone).
Sursă știre: AGERPRES.ro / Autor: Mihaela Dicu
Sursă foto: Unsplash