Anul Nou Māori, recunoscut oficial de Noua Zeelandă
Scris de Andreea pe 23 februarie 2021
Noua Zeelandă a făcut din Matariki, sărbătoarea de anul nou maori, prima sărbătoare publică care onorează cultura indigenilor.
Matariki este numele Māori pentru grupul de stele din constelația Pleiade, care răsar în emisfera sudică la mijlocul iernii. Acest eveniment marchează, din punct de vedere istoric, începutul noului an pentru indigenii din Noua Zeelandă continentală.
Consiliile locale au organizat sărbători Matariki și au sporit gradul de conștientizare cu privire la tradiție încă de la începutul anilor 2000, dar eforturile din trecut, de a recunoaște reapariția constelației ca sărbătoare oficială, au eșuat.
Primul ministru neozeelandez, Jacinda Ardern, a anunțat că primul Matariki oficial va fi sărbătorit la 24 iunie 2022, iar datele ulterioare ale sărbătorii vor fi stabilite de nou-formatul grup consultativ „Matariki”, în conformitate cu calendarul lunar maori.
De asemenea, grupul va oferi sfaturi despre cum se va sărbători evenimentul, luând în considerare diferențele regionale dintre tradițiile triburilor, și va dezvolta resurse pentru educarea publicului cu privire la semnificația Matariki, a declarat președintele grupului, Rangiānehu Matamua, profesor specializat în astronomie maori.
Sursă știre: stuff.co.nz
Autor: Brittney Deguara
Sursă foto: flickr.com / Mike MacKinven – Matariki – the Māori New Year