Acum

Title

Artist

Acum

Zbor de noapte

00:00 06:00

Acum

Zbor de noapte

00:00 06:00

Background

Cum și-au propus cercetătorii japonezi să construiască sateliți ecologici

Scris de pe 31 decembrie 2020

Cercetătorii universităţii din Kyoto, alături de o companie japoneză, (cu o tradiție de 400 de ani în construcția de case și obiecte din lemn) şi-au propus să construiască până în 2023 primul satelit din lume construit din lemn, informează BBC. Produsul ar deveni astfel primul satelit „ecologic” din lume, deoarece, fiind din lemn, ar arde complet la reintrarea în atmosferă. Compania Sumitomo Forestry, fondată în urmă cu 400 de ani, care colaborează cu universitatea Kyoto în cadrul acestui proiect, a demarat un studiu referitor la folosirea materialelor de lemn în spaţiu. În cadrul acestui parteneriat se va studia felul în care diferite tipuri de lemn se comportă în condiţii climatice extreme.

Takao Doi, astronaut şi profesor la universitatea din Kyoto a declarat că îngrijorarea vine „din faptul că, în cazul sateliţilor obişnuiţi care ard la reintrarea în atmosferă, sunt eliberate particule minuscule de aluminiu care rămân apoi în straturile superioare ale atmosferei timp de mai mulţi ani. Acest lucru afectează mediul înconjurător”. Un purtător de cuvânt al companiei a explicat că lemnul pe care îl vor folosi este un secret industrial.

Numărul tot mai mare de sateliți și cantitatea de „gunoi spațial” de pe orbitele joase terestre încep să creeze tot mai multe probleme zborurilor spațiale. Spaţiul din jurul Pământului a devenit cea mai mare groapă de gunoi a omenirii: pe orbita joasă a Pământului, spaţiul din jurul planetei noastre care se întinde până la altitudinea de 2.000 de kilometri, se află în prezent peste 3.000 de sateliţi inoperabili şi zeci de milioane de bucăţi din alte echipamente spaţiale lansate de-a lungul timpului. Fiecare astfel de fragment orbitează planeta cu viteze de ordinul zecilor de mii de kilometri pe oră. Orice impact cu un astfel de obiect, oricât de mic, este potenţial distrugător pentru noii sateliţi lansaţi pe orbită.

Conform World Economic Forum, există 6.000 de sateliţi care orbitează, în prezent, Pământul. 60% dintre aceştia sunt dezafectaţi şi catalogaţi drept gunoi spaţial. În următorii zece ani, se vor lansa anual 990 de noi sateliţi, ceea ce înseamnă că pe orbita terestră se vor afla în anul 2028 circa 15.000 de sateliţi.

Sursă știre: Digi24.ro

Autor: Mihnea Lazăr

Sursă foto: bbc.com / Sumitomo Forestry


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *