descoperire
Pagină:2
Caracatiţele, crabii şi homarii sunt vieţuitoare înzestrate cu simţire, a constatat un studiu britanic ce a determinat guvernul de la Londra să le adauge pe lista cu animale protejate prin legi viitoare, informează DPA/PA Media. Studiul, efectuat la London School of Economics and Political Science (LSE), a constatat că există dovezi ştiinţifice solide conform cărora […]
Autorităţile sanitare americane au anunţat vineri că au autorizat pentru prima dată un tratament pentru îmbunătăţirea creşterii copiilor care suferă de nanism, relatează AFP. Această autorizaţie „va răspunde unei nevoi medicale necesare pentru peste 10.000 de copii din Statele Unite”, a declarat într-un comunicat Theresa Kehoe, oficial al Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA). […]
Lauri Jetsu, astrofizician la Universitatea din Helsinki, urmează o tradiție veche de mii de ani. Timp de mai bine de un deceniu, a studiat steaua Algol, una dintre cele mai neobișnuite stele de pe cer, care își schimbă vizibil luminozitatea odată la câteva zile. Cercetările sale sugerează că aceste fluctuații au fost observate încă din […]
Un tratament care ar putea vindeca paralizia la oameni a fost testat cu succes în Statele Unite. Medicamentul a fost încercat întâi pe un șoarece de laborator, care nu putea să-și miște picioarele din spate, din cauza unei leziuni spinale. Noul ser i-a fost injectat în țesutul din jurul coloanei vertebrale. După 4 săptămâni, animalul […]
Se implantează cipuri în creier, dar nu prin intermediul vaccinurilor, așa cum cred adepții teoriilor conspirației. Este vorba despre o tehnică medicală nouă, care promite să vindece depresiile profunde prin modificarea activității celebrale cu ajutorul impulsurilor electrice. Sarah, o americancă de 36 de ani, suferea de depresie profundă. De-a lungul anilor, a încercat întreaga gamă […]
Grupuri de proteine toxice, considerate responsabile pentru declinul cognitiv asociat bolii Alzheimer, ajung în diferite zone ale creierului unde se acumulează de-a lungul deceniilor, conform unui studiu publicat vineri. Articolul ştiinţific, publicat în jurnalul Science Advances, este primul care se bazează pe date rezultate din cercetări efectuate pe subiecţi umani pentru a cuantifica viteza proceselor […]
O echipă de cercetători a găsit în Marea Chinei de Sud fosila unui scorpion de mare, lung de aproximativ un metru, adică aproape de mărimea unui câine. Potrivit Science Bulletin, mixopteridele sunt cunoscute pentru membrele lor mari, folosite pentru a captura prada. Membrele lor sunt adesea denumite „coșul de prindere”, potrivit unui articol din Science Bulletin. […]
Descoperire arheologică importantă în Buzău. Istoricii de la Muzeul Județean au găsit rămăsițe umane din epoci diferite, dar așezate aparent în aceeași necropolă. Unul dintre schelete este din epoca medievală, iar cel de-al doilea pare să aibă în jur de patru mii de ani. Istoricii spun că n-au mai găsit până acum morminte din perioade […]
Oamenii de ştiinţă au reuşit să obțină, în premieră, imagini video din interiorul unui uragan de categoria a 4-a, cu ajutorul unui robot plutitor. Robotul a avut de înfruntat forţele uraganului Sam, în Oceanul Atlantic, cu valuri înalte de 15 metri şi vânt de peste 190 km/h. Imaginile arată un cer întunecat şi valuri care […]
O nouă specie de şopârlă a fost descoperită în sudul statului Peru, a anunţat marţi Serviciul Naţional pentru Ariile Naturale Protejate de Stat, relatează AFP. „O contribuţie valoroasă a ariilor naturale protejate din Peru adusă lumii este descoperirea recentă a unei noi specii de şopârlă”, a declarat organizaţia într-un comunicat. Descoperirea acestei noi specii, numită […]
 
						       		 
				 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        