Acum

Title

Artist

Acum

Supersonic No. 1

17:00 19:00

Acum

Supersonic No. 1

17:00 19:00

Background

mediu

Ursuleții au și ei nevoie de cadouri de Crăciun. Organizația Bear Again a lansat pentru ei campania „Adoptă un orfan”. Își propune să strângă donații pentru zeci de urși. Cei care dau bani pentru orfelinat vor fi recompensați simbolic cu certificate de adopție și poze sau filmulețe cu micii blănoși. Iar drăgălășenia lor este mai presus […]

Educația pentru mediu va fi introdusă în programa școlară din România. Modificările vor viza programa școlară pentru anul 2023 – 2024, an în care vor fi introduce competențele de mediu. Decizia a fost adoptată în plenul Senatului, prin adoptarea unei propuneri legislative ce vizează modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2001. Introducerea competențelor de mediu în […]

Nepalul a început duminică un recensământ al tigrilor bengalezi pentru a stabili câte dintre aceste mari feline trăiesc în prezent în sălbăticie, relatează DPA. Recensământul la nivel naţional este prevăzut să dureze aproximativ trei luni, a declarat Bed Kumar Dhakal, purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Parcurile Naţionale şi Conservarea Faunei Sălbatice (DNPWC). „Numărătoarea se […]

Producătorul britanic de televiziune Charlie Ottley a lansat, luni după-amiază, la Tulcea, documentarul „Wild Danube”, realizat în ultimul an în Delta Dunării, filmul urmând să fie prezentat anul viitor şi pe BBC. Filmul surprinde Delta în cele patru anotimpuri şi prezintă rezervaţia atât cu biodiversitatea ei, cât şi cu problemele cu care se confruntă comunităţile. […]

Fiecare gospodărie din Ţara Galilor va avea posibilitatea de a planta un copac pe care îl va primi gratuit în cadrul unei scheme pentru combaterea schimbărilor climatice, a anunţat guvernul galez, informează luni BBC News. Această schemă le va oferi locuitorilor ocazia să aleagă un copac pe care doresc să-l planteze chiar ei sau să opteze […]

Pentru „a promova o industrie a modei mai umană”, imaginile cu blănuri naturale vor dispărea din toate ediţiile şi platformele revistei de modă ELLE, a anunţat joi această publicaţie, în urma unei decizii care se înscrie într-o tendinţă tot mai amplă ce a fost remarcată în sectorul produselor de lux, informează AFP. ELLE a devenit […]

Studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au testat un robot de ultimă generație, care adună deșeurile de pe fundul apei. Acesta acționează ca un aspirator. De noua tehnologie ar putea beneficia și Marea Neagră, care se confruntă cu o gravă problemă în privința deșeurilor. Anul trecut, 20.000 de tone de gunoaie au fost strânse […]

Treizeci de exemplare de rinocer alb sudic din Africa de Sud au fost introduse în Rwanda, au anunţat luni responsabili din cadrul Parcului Naţional Akagera, salutând cel mai important „transfer din istorie” pentru aceste animale mari ameninţate cu dispariţia, relatează Agerpres, conform AFP şi Xinhua. A fost nevoie de două zile pentru ca aceste animale, […]

Caracatiţele, crabii şi homarii sunt vieţuitoare înzestrate cu simţire, a constatat un studiu britanic ce a determinat guvernul de la Londra să le adauge pe lista cu animale protejate prin legi viitoare, informează DPA/PA Media. Studiul, efectuat la London School of Economics and Political Science (LSE), a constatat că există dovezi ştiinţifice solide conform cărora […]

Cel mai agresiv animal din lume nu este o fiară uriașă cu dinți mari și fioroși. Și totuși, în comparație cu el, leul, crocodilul și rechinul par creaturi destul de pașnice. De altfel, acest mamifer, nu cu mult mai mare decât o pisică, pare chiar drăguț. Dar de fapt, este un prădător care nu se […]