Acum

Title

Artist

Acum

Zbor de noapte

00:00 06:00

Acum

Zbor de noapte

00:00 06:00

Background

producție

România a ajuns al șaselea cel mai mare producător de vin din Uniunea Europeană, anunță Organizația Internațională a Viei și Vinului. De asemenea, suntem una dintre puținele țări care au înregistrat o creștere a producției în 2021 față de anul trecut, mai precis cu 37%. Mai mult, este și cea mai bună recoltă din ultimii cinci ani. România a produs […]

Black Sea Oil & Gas SA împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL şi Gas Plus Dacia SRL, anunță finalizarea instalării platformei de producţie gaze naturale Ana, prima platformă construită și instalată în România în ultimii 30 de ani, arată compania într-un comunicat de presă. După instalarea conductei submarine și a structurii […]

Scriitorul George R.R. Martin, autorul cărții care a stat la baza serialului „Game of Thrones”, a semnat un contract „de opt cifre” cu HBO pentru dezvoltarea de noi programe pentru reţea şi pentru serviciul de streaming HBO Max. Conform unor surse, acordul este încheiat pe cinci ani şi are o valoare de „opt cifre”, între […]

  Una dintre cele mai importante companii din domeniul auto a decis relocarea unei părţi din producţia din Ungaria şi Lituania în România, ţara noastră devenind astfel hub-ul central de producţie al grupului. Grupul suedez Holmbergs Safety Systems, unul dintre cele mai importante nume în domeniu, cu fabrici în Europa, Hong Kong, SUA şi China […]


  • Pagini

  • 1