Franco Nero vine la Buzău!
Scris de Iulia pe 4 august 2021
Buzău International Arts Festival va fi gazda unui eveniment special: actorul Franco Nero, unul dintre cei mai apreciați actori din toate timpurile, va veni, în premieră absolută, la Buzău, ca invitat de onoare al festivalului.
Întâlnirea cu Franco Nero, un actor cu un palmares impresionant de filme europene și producții hollywoodiene de marcă, va avea loc în perioada 31 august – 2 septembrie 2021.
Pe 1 septembrie, actorul va susține o conferință de presă, iar în aceeași zi va fi prezent la proiecția specială a filmului Django (r. Sergio Corbucci, 1966) – filmul care l-a transformat în star de talie internațională – și va raspunde întrebărilor publicului, la finalul filmului.
Marele actor va primi și un premiu special, pentru întreaga sa contribuție la dezvoltarea artei cinematografice și a artelor, în general.
