Acum

Title

Artist

Acum

Supersonic Party

00:00 04:00

Acum

Supersonic Party

00:00 04:00

Background

Academia de Studii Economice din Bucureşti a fost primită în Reţeaua Instituţională a Universităţilor din Capitalele Europei UNICA

Scris de pe 8 decembrie 2020

Academia de Studii Economice din Bucureşti anunţă primirea sa în rândul membrilor Reţelei Instituţionale a Universităţilor din Capitalele Europei UNICA începând cu data de 1 ianuarie 2021. Potrivit AGERPRES.ro, evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a 30-a ediţii a Adunării generale UNICA, desfăşurată recent.

Reţeaua reprezintă asociaţia de elită a universităţilor din capitalele europene, fondată în 1990, care reuneşte 53 de universităţi din 37 de capitale europene, peste 175.000 de angajaţi, cadre didactice şi cercetători, şi aproximativ 2 milioane de studenţi.

Capitala României este reprezentată în UNICA de către Universitatea din Bucureşti şi Academia de Studii Economice din Bucureşti. Misiunea UNICA este de a facilita colaborările internaţionale, schimbul de bune practici şi de a promova leadership-ul academic pe baza colaborării între universităţile membre.

Sursă știre: AGERPRES.ro

Autor: Roberto Stan

Sursă foto: ase.ro


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *