Cultură
Pagină:2
Premieră absolută la Machu picchu – Cusco Oficial – Madrigal, primul cor care filmează la Machu Picchu, „orașul pierdut al incașilor”. În munții Anzi, la peste 2.400 de metri deasupra Văii Sacre, pregătesc al doilea episod al proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale”: „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, având la […]
Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, în parteneriat cu Compania Teatrală Vouă, anunță un eveniment cultural umoristic, de bun gust, intitulat Festivalul Umorului „BĂIEȘU”, omul din Buzău, care va avea loc în perioada 8-10 martie, la Sala Consiliului Județean, în intervalul orar 18:30 – 21:30. Despre Ion Băieșu: „Umorul său nu […]
Primăria Comunei Pârscov, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știintă din România, Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare și SuperSonic Radio, au organizat, la inițiativa domnului Daniel Mihai, primarul localității Pârscov din județul Buzău, luni 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale, o impresionantă festivitate. Cu acest prilej, domnii Daniel Mihai şi Ştefan Davidescu (preşedintele Institutului […]
Codin Maticiuc, BRomania (Matei Dima) și regizorul Jesús del Cerro le vor face o surpriză buzoienilor și vor veni pe stadionul Gloria Buzău, vineri, pe 1 decembrie, de la ora 14:00 pentru a promova proiecțiile speciale Miami Bici 2, ce vor avea loc la Happy Cinema și Cinema City Buzău. Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău […]
Violonista DIANA JIPA și pianistul ȘTEFAN DONIGA vor susține în data de 08 noiembrie 2023, de la ora 18:00, un recital cameral, la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, recital inclus în cadrul unui turneu național dedicat împlinirii a 170 de ani de la nașterea uneia dintre personalitățile marcante ale muzicii românești: Ciprian Porumbescu. Cei […]
Ed Sheeran a anunțat datele pentru viitorul său turneu „ + – = ÷ x” din 2024, iar România se află și ea pe afiș. Astfel, celebrul artist va reveni în România pe Arena Națională din București pe 24 august 2024. În deschidere va cânta Calum Scott. Sheeran a făcut un mega spectacol în iulie 2019 tot pe Arena […]
China este una dintre principalele țări ale lumii în domeniul artelor, inclusiv al artelor moderne, țară care investește enorm în proiecte artistice și unde, probabil, poate fi realizată fără nicio problemă orice lucrare artistică, indiferent de materialele vizate de autor sau dimensiune. Iată una dintre concluziile prezentate de Bogdan Adrian Lefter (foto), artist plastic din Buzău/România, unul dintre cei […]
Festivalul Top T este cel mai vechi festival de muzică rock din România, având 35 de ediții între anii 1983 și 2023. De-a lungul timpului festivalul a găzduit pe scenă cei mai importanți artiști de gen și a constituit o rampă de lansare pentru multe nume importante ale muzicii rock. În acelasi timp, Top T […]
Am gândit pentru voi un alt eveniment de calitate marca #WestSide! De data aceasta, vă invităm la cel mare mare festival de #Halloween din România, pe care-l organizăm pe #LaculMorii. WEST SIDE HALLO FEST ține trei zile, din 27 până în 29 octombrie, cu concerte rock, ateliere pentru copii, trasee misterioase și concurs de costume. […]
 
        Cea de-a treia ediție a Buzău International Arts Festival se va desfășura anul acesta între 20 august și 17 septembrie. Festivalul aduce din nou buzoienilor concerte de excepție, zeci de spectacole de teatru și peste o sută de filme, foarte multe în premieră, evenimente pentru copii, evenimente stradale, lansări de carte, întâlniri cu vedete – […]
 
						       		 
				 
         
         
         
         
         
         
         
         
        