Acum

Title

Artist

Acum

Supersonic Club

13:00 16:00

Acum

Supersonic Club

13:00 16:00

Background

Mani, eroul deșertului

Scris de pe 18 ianuarie 2025

Mani Gyenes a revenit spectaculos pe ultima probă a Raliului Dakar pentru a câștiga la clasa Original by Motul. Pentru pilotul român, aceasta este a 4-a victorie de clasă în Raliul Dakar și a doua la categoria cunoscută și ca Malle Moto.

Fanii motorsportului din România au motive de sărbătoare astăzi, deoarece Mani Gyenes a revenit spectaculos pe ultima probă pentru a câștiga la clasa Original by Motul, destinată piloților fără asistență. Compatriotul nostru a avut un timp mai bun cu 1 minut și 49 de secunde în fața germanului Mike Wiedemann.

Principalul rival al lui Gyenes, francezul Benjamin Melot, a terminat cu al 5-lea timp la această clasă și a pierdut 4 minute și 5 secunde față de sătmărean. Înainte de proba finală, Gyenes pierduse prima poziție și avea de recuperat exact un minut pentru a trece din nou în fața rivalului său din Franța.

În clasamentul general, Mani Gyenes câștigă clasa Original by Motul cu un avans de numai 3 minute și 5 secunde în fața lui Benjamin Melot, iar locul 3 este ocupat de Jaromir Romancik, la o oră și 27 de minute în spate. Totodată, Mani Gyenes încheie Raliul Dakar pe locul 20 în clasa motocicletelor.

În ediția din acest an a Raliului Dakar, Mani Gyenes a fost în top 3 în toate probele speciale, inclusiv în proba prolog care a dat startul raliului.

Sătmăreanul a câștigat proba prolog la categoria sa, precum și alte 4 probe speciale, inclusiv proba de astăzi, cu o lungime de numai 61 de kilometri.

Succesul din acest an nu este primul pentru Mani Gyenes în Dakar. Anterior, el a mai câștigat la clasa Original by Motul în 2020 și a terminat pe primul loc la clasa Maraton de două ori, în 2011 și în 2015.

Sursă foto / text: AUTOMARKET.RO


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *