Știri
Pagină:31
Banca Naţională a României lansează miercuri în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia. Conform unui comunicat al BNR, aversul monedei redă Vârful Caraiman din Munţii Bucegi, pe care se află Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, […]
Tabloul „Maşină de cusut cu umbrele într-un peisaj suprarealist”, realizat de pictorul spaniol Salvador Dali în 1941 pentru filmul ”La Péniche de l’amour” (Moontide), de Archie Mayo, a fost vândut la o licitaţie la Paris cu 2,47 milioane de euro, a informat miercuri casa Artcurial citată de EFE. Filmările la acest lungmetraj au fost începute de […]
Populația unei specii rare de antilopă s-a mărit mai mult decât în 2019, când aproape că se dublase, într-o remarcabilă revenire în forță. Conform primului sondaj aerian din ultimii doi ani, numărul de saiga din Kazahstan a crescut de la 334.000 la 842.000. Existau însă temeri că animalul se afla la un pas de dispariție […]
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen şi 15 aliaţi europeni, între care premierul ungar Viktor Orban, au publicat vineri o „declaraţie comună” prezentată ca fiind „prima piatră de temelie” a unei alianţe în Parlamentul European care vizează „reformarea Europei”, relatează AFP. „Într-un moment în care globaliştii şi europeniştii, între care Emmanuel Macron este principalul reprezentant în Franţa, […]
Portal: Lituania și Polonia au construit o fereastră ce leagă două orașe. Pare a fi ceva dintr-un film science fiction. Pe o parte a portalului se află orașul Lublin, în Polonia, iar pe cealaltă parte se află Vilnius, în Lituania. Practic, este un altfel de pod greu de 11 tone, ce leagă două orașe, două […]
Danemarca a inaugurat miercuri un nou muzeu dedicat celebrului său povestitor de geniu, Hans Christian Andersen, în oraşul natal al scriitorului, Odense, informează AFP. Desfăşurat timp de zece ani, vastul proiect de renovare a unui precedent muzeu, considerat desuet, a fost realizat de arhitectul japonez Kengo Kuma, creatorul noului stadion olimpic din Tokyo. Arhitectul nipon […]
Grădina zoologică din Amnéville, situată în estul Franţei, a prezentat marţi noua sa atracţie, o proiecţie de holograme cu animale sălbatice în mediul lor natural, descrisă drept „cel mai mare cinematograf holografic din lume”, relatează AFP marţi. Spectatorii pot asista la o cursă prin pădure între un tigru şi un cerb şi pot vedea diverse […]
Dacia, cea mai importantă companie românească, are o altă identitate vizuală – o nouă siglă, un nou logotip și o nouă culoare. Numele „Dacia” pe viitoarele mașinil ale brandului va fi scris cu un font geometric, similar cu sigla. De asemenea, culoarea definitorie a mărcii se schimbă din albastru în verde kaki, pentru a induce […]
Festivalul Filmului Francez (FFF) din România, care celebrează în acest an ediţia cu numărul 25, îi invită pe cinefilii ieşeni, între 1 şi 5 iulie, la întâlnirea cu cele mai noi şi remarcabile filme franceze, într-o ediţie aniversară, de vară. Potrivit unui comunicat de presă, proiecţiile vor avea loc în sala „Benjamin Fondane” şi în […]