Autor: Andreea
Pagină:5
Nepalul a început duminică un recensământ al tigrilor bengalezi pentru a stabili câte dintre aceste mari feline trăiesc în prezent în sălbăticie, relatează DPA. Recensământul la nivel naţional este prevăzut să dureze aproximativ trei luni, a declarat Bed Kumar Dhakal, purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Parcurile Naţionale şi Conservarea Faunei Sălbatice (DNPWC). „Numărătoarea se […]
ABBA a lansat ”Little Things”, prima melodie cu tematică de Crăciun a legendarei trupe suedeze, în format single pe CD, informează vineri DPA. Videoclipul cântecului, lansat vineri, prezintă un grup de elevi care discută animat într-o sală de clasă despre tehnologia pe baza căreia vor fi realizate concertele din seria ”ABBA Voyage”, planificate pentru 2022 […]
Revista britanică Nature Aging a publicat luni concluziile unui studiu în care au fost analizate datele medicale obținute de la peste 7 milioane de pacienți și care au relevat că substanța activă Sildenafil, din două medicamente cunoscute – Viagra și Revatio -, este asociată cu o reducere cu 69% a incidenței maladiei Alzheimer. Autorii studiului, realizat la […]
Fiecare gospodărie din Ţara Galilor va avea posibilitatea de a planta un copac pe care îl va primi gratuit în cadrul unei scheme pentru combaterea schimbărilor climatice, a anunţat guvernul galez, informează luni BBC News. Această schemă le va oferi locuitorilor ocazia să aleagă un copac pe care doresc să-l planteze chiar ei sau să opteze […]
Oamenii de știință din China au fost puși pe jar de o descoperire făcută de roverul Yutu 2 care explorează Luna și care, potrivit unei publicații chineze de știință afiliată CNSA (Programul Spațial Național din China), a găsit o „cabană misterioasă” pe fața îndepărtată a Lunii. Rover-ul Yutu 2 a început să exploreze Luna în […]
Criticii de artă din Germania au desemnat Muzeul Bauhaus din oraşul Dessau drept „Muzeul Anului” 2020, relatează duminică dpa. Reprezentaţii secţiunii germane a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (AICA) au prezentat certificatul sâmbătă seara, conform asociaţiei. „Conceptul actual de expoziţie nu se concentrează în mod logic pe incunabule de artă şi design de renume […]

Dacă pentru a primi cadourile Moșului ești deja pregătit și te gândești cu emoție la ziua în care îți vei găsi supriza sub brad, din postura celui care oferă, ești în pană de idei și nu știi exact ce cadou ar fi mai potrivit pentru persoanele dragi din viața ta. Blogul Cărturești a avut grijă […]
Cercetătorii din Singapore au dezvoltat un bandaj inteligent care va permite medicilor să monitorizeze rănile cronice ale pacienților de la distanță, printr-o aplicație, scutindu-i de o vizită potențială la cabinetul medical. Este un senzor purtabil atașat la un bandaj transparent care poate detecta o serie de biomarkeri din fluid. Informații precum temperatura, tipul de bacterii, […]
Mașinile electrice sunt viitorul, însă electrificarea poate însemna trecutul pentru o întreagă industrie. Iar acest trend al electrificării poate aduce o nouă nișă: industria pentru conversia mașinilor vechi. Se dezvoltă pe mai multe etaje – de la servicii de bază, pentru mașini de volum, până la oferte pentru segmentul premium, în valoare de sute de […]
Muzeul ASTRA din Sibiu, cel mai mare muzeu în aer liber din România, permis accesul vizitatorilor însoţiţi de animale de companie, dând ca exemplu trei „oaspeţi” din rasa Techel care vin de la Cluj-Napoca. „Faceţi cunoştinţă cu Lara, Lunca şi Sid, trei fraţi din Cluj-Napoca! Ei vor veni astăzi în vizită pe la noi împreună […]