Persoanele singure și seniorii sunt invitați într-o călătorie-pelerinaj în „Țara Dacilor”
Scris de Iulia pe 13 iunie 2025
Primăria municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” invită seniorii și persoanele singure într-o călătorie-pelerinaj în „Țara Dacilor”, joi, 19 iunie 2025.
Inițiativa face parte din proiectul „Seri împreună” și are ca scop promovarea istoriei, culturii și spiritualității românești, precum și susținerea stării de bine și a socializării în rândul seniorilor.
Primul popas va fi la Mănăstirea Ghighiu, renumită pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca, adusă din Siria în anul 1958.
Apoi, excursia va continua cu vizitarea Conacului Pană Filipescu din Filipeștii de Târg, un monument de arhitectură brâncovenească din secolul al XVII-lea, care găzduiește o expoziție muzeală despre viața boierească a vremii.
Următorul obiectiv este Mănăstirea Turnu, situată pe ruinele cetății domnești de la Târgșor, fosta capitală vremelnică a Țării Românești.
Se va vizita apoi Conacul Constantin Stere din Bucov, reședința marelui scriitor și om politic, aflată în mijlocul unui parc memorial ce evocă atmosfera intelectuală de la începutul secolului XX. Participanții vor avea ocazia să se plimbe prin acest parc, admirând natura și peisajul încărcat de istorie.
Itinerariul include și Conacul Bellu din Urlați, reședința boierului Alexandru Bellu, transformată în muzeu, unde se păstrează mobilier, picturi și obiecte originale din perioada interbelică.
Ultimul popas va fi la Mănăstirea Vărbila, un monument istoric din secolul al XVI-lea, despre care tradiția spune că ar fi fost vizitată de Mihai Viteazul înaintea bătăliei de la Șelimbăr, moment decisiv pentru unirea Țărilor Române.

Transportul se asigură cu autocarul și este gratuit.
Participarea se face pe bază de invitație, în limita a 105 locuri de locuri! Din aceste locuri, 17 sunt rezervate pentru seniorii care fac parte din Clubul de Teatru, ca semn de apreciere pentru implicarea și efortul lor deosebit.
Invitațiile se vor ridica de la Vila Albatros, luni, 16 iunie 2025, începând cu ora 09.00.