Cultură
Pagină:5
O piaţă din Paris va purta numele compozitorului român George Enescu, a anunţat vineri pe Twitter primarul adjunct al oraşului, Laurence Patrice. „Mă bucur că Consiliul Primăriei din Paris a votat propunerea pe care am făcut-o împreună cu Delphine Bürkli (primar al arondismentului 9 – n.r.), în semn de omagiu faţă de virtuosul compozitor român […]
 
        Muzeul Naţional Brukenthal a fost invitat de Musee Jacquemart-Andre din Paris să participe cu o Casulă din anii 1485-1495, din colecţia Brukenthal la expoziţia dedicată renumitului artist Boticelli, informează un comunicat de presă remis AGERPRES. „În fiecare an Muzeul Naţional Brukenthal este invitat de numeroase muzee din întreaga lume să participe cu lucrări din colecţia […]
Restituită de Statele Unite, o tăbliţă de lut conţinând fragmente din „Epopeea lui Ghilgameş”, bijuterie a culturii mesopotamiene cu o vechime de 3.500 de ani, a fost expusă marţi în Irak în faţa reprezentanţilor unor companii mass-media, pentru care autorităţile irakiene au declarat că retrocedarea acestui artefact reprezintă „o victorie” obţinută împotriva celor care „au […]
O schiţă inedită se ascunde sub straturile de vopsea ale celui mai cunoscut tablou pictat de Rembrandt, „Rondul de noapte”, au anunţat miercuri cercetătorii olandezi, care vorbesc despre o descoperire majoră ce dezvăluie geneza acestei capodopere a pictorului flamand, informează AFP. Schiţa arată că Rembrandt a prevăzut iniţial să picteze pene pe cascheta unui poliţist […]
 
        Cu ocazia primei sale expoziţii dedicate cineastului Walt Disney (1901-1966), Metropolitan Museum of Art (Met) din New York explorează sursele de inspiraţie care au marcat cariera maestrului animaţiei americane şi activitatea studioului său, precum artele decorative europene, în special stilul rococo francez din secolul al XVIII-lea, informează AFP. Din ce surse s-au inspirat ceainicul, orologiul […]
O nouă lucrare științifică „made in Buzău” a fost premiată de Academia Română. Este vorba despre „Tratat de legumicultură specială” – realizat de un colectiv al Băncii Naționale de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale, coordonat de directorul acestei instituții, Costel Vînătoru – care a obținut Premiul „Gheorghe Ionescu-Șișești”. Este a doua lucrare […]
Criticii de artă din Germania au desemnat Muzeul Bauhaus din oraşul Dessau drept „Muzeul Anului” 2020, relatează duminică dpa. Reprezentaţii secţiunii germane a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (AICA) au prezentat certificatul sâmbătă seara, conform asociaţiei. „Conceptul actual de expoziţie nu se concentrează în mod logic pe incunabule de artă şi design de renume […]
Miniseria documentară ”Get Back”, realizată de regizorul neozeelandez Peter Jackson în urma editării a 57 de ore de materiale de arhivă, care au rămas timp de 50 de ani încuiate într-un seif, îi prezintă pe membrii trupei The Beatles repetând, dansând, glumind, experimentând cu melodii noi şi încercând să îşi aplaneze diferenţele de opinii, informează […]
O chitară de colecţie care i-a aparţinut lui Eric Clapton a fost vândută pentru suma de 625.000 de dolari, cel mai mare preţ obţinut în cadrul unei licitaţii consacrate legendelor rock-ului, care s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă la New York şi a avut încasări totale de aproape 5 milioane de dolari, a anunţat organizatorul acesteia, […]
 
        Expoziţia de bază a Muzeului Naţional al Literaturii Române şi cele cinci case memoriale vor putea fi vizitate gratuit pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României. La mansarda sediului muzeului din Strada Nicolae Creţulescu 8, va fi deschisă şi noua expoziţie interactivă „Bucureştiul lui Eliade”, un proiect al MNLR în parteneriat cu Ordinul […]
 
						       		 
				 
         
         
         
         
         
         
        