Piesă

Titlu

Artist

Acum

Zbor de noapte

00:00 06:00

Acum

Zbor de noapte

00:00 06:00

Background

Chitara acustică a lui Eric Clapton din anii 1960 s-a vândut la licitație cu $625.000

Editat de la 23 noiembrie 2021

O chitară de colecţie care i-a aparţinut lui Eric Clapton a fost vândută pentru suma de 625.000 de dolari, cel mai mare preţ obţinut în cadrul unei licitaţii consacrate legendelor rock-ului, care s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă la New York şi a avut încasări totale de aproape 5 milioane de dolari, a anunţat organizatorul acesteia, compania Julien’s Auctions, potrivit AFP.

SuperSonic Radio - Chitara acustică a lui Eric Clapton din anii 1960 s-a vândut la licitație cu $625.000

Anunţată ca vedetă a acestei licitaţii – găzduite la Hard Rock Cafe, dar şi pe internet – această chitară acustică, o Martin D-45, folosită de Clapton în 1970 în timpul unui prim concert live al grupului său Derek şi Dominos, fusese estimată să se vândă pentru o sumă cuprinsă între 300.000 de dolari şi 500.000 de dolari de către Julien’s.

bobby whitlock eric clapton getty
Sursă foto: Culture Sonar

Preţul său de vânzare rămâne însă mult mai mic decât recordul obţinut pentru o chitară, atins de o semi-acustică la care a cântat solistul de la Nirvana, Kurt Cobain, în timpul celebrului concert „MTV Unplugged” din 1993 (6 milioane de dolari în 2020 la Julien’s Auction).

Legendă vie a muzicii rock, Eric Clapton a stârnit controverse încă de la începutul pandemiei de coronavirus, afişând opinii considerate ca opunându-se vaccinării şi lockdown-urilor.

Printre alte chitare vândute în cadrul licitaţiei s-a numărat o Gibson Explorer a lui „The Edge” din 1976, folosită de U2 şi vândută cu 437.500 de dolari, şi o Fender Stratocaster, la care a cântat David Gilmour, chitaristul şi solistul de la Pink Floyd, vândută pentru 200.000 de dolari.

În cadrul acestei licitaţii au fost vândute circa 1.000 de loturi şi diverse obiecte care au aparţinut la un moment dat unor nume mari ale muzicii precum The Beatles, Guns N’Roses, Nirvana, Michael Jackson, Amy Winehouse, Whitney Houston, Lady Gaga, Madonna, Elvis Presley şi The Rolling Stones.

Sursă știre: AGERPRES.ro

Autor: Ana Alecu

Sursă foto: CNN.com


Opinia cititorilor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publică. Câmpurile necesare sunt marcate cu *