Acum

Title

Artist

Acum

Supersonic Club

13:00 16:00

Acum

Supersonic Club

13:00 16:00

Background

UNESCO a făcut apel la o consolidare semnificativă a parteneriatelor internaţionale şi a cooperării regionale împotriva traficului de bunuri culturale

Scris de pe 21 decembrie 2021

UNESCO a făcut apel miercuri, la New Delhi, la o consolidare semnificativă a parteneriatelor internaţionale şi a cooperării regionale împotriva traficului ilicit de bunuri culturale, în timp ce Australia se pregăteşte să restituie Indiei 14 opere de artă, furate sau exportate ilegal, relatează AFP.

„Există o recunoaştere tot mai mare la nivel global a faptului că bunurile culturale, scoase ilegal din ţara de origine, trebuie restituite”, a declarat pentru AFP Eric Falt, directorul UNESCO pentru Asia de Sud, în cadrul unui seminar la New Delhi dedicat mijloacelor de combatere a traficului de bunuri culturale.

„Unul dintre instrumentele de care dispunem este Convenţia UNESCO din 1970″, ratificată de 141 de ţări, a reamintit reprezentantul organizaţiei, „însă parteneriatul internaţional şi cooperarea regională trebuie consolidate în mod semnificativ”.

India, una dintre cele mai bogate ţări din lume în ceea ce priveşte moştenirea culturală, a fost victima unui număr mare de furturi şi jafuri de-a lungul anilor.

„Lucrăm mai mult ca oricând pentru a întâmpina restituirea anumitor obiecte (culturale) Indiei”, a mai spus el, şi „fiecare dintre aceste restituiri este importantă”.

Premierul indian Narendra Modi, în timpul ultimei sale vizite în Statele Unite pentru Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, a obţinut restituirea a 157 de bunuri culturale care au făcut obiectul comerţului ilicit, a amintit diplomatul.

Din ce în ce mai multe ţări tind, în general, să restituie „voluntar” bunuri culturale, potrivit acestuia.

Australia, care „începe să acorde o mare atenţie provenienţei obiectelor aflate în prezent în colecţiile sale”, este una dintre ele.

În acest context, Galeria Naţională a Australiei din Canberra a anunţat în iulie restituirea, în 2022, a 14 bunuri culturale, care au fost furate, obiectul unor jafuri sau exportate ilegal.

Colecţia care urmează să fie restituită constă în mare parte din „obiecte religioase şi culturale”, cu o valoare totală de circa 2,2 milioane de dolari, unele datând din secolul al XII-lea.

Sursă știre: AGERPRES.ro

Autor: Mihaela Moise

Sursă foto: dcnews.ro


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *