politică
Prima dezbatere prezidențială dintre Trump și Biden (și probabil ultima dintre cei doi) deși lipsită de genialitate oratorică sau de dezvăluiri letale a avut un câștigător atât de clar, Donald Trump, încât simpatizanții democrați au intrat în panică. Cu toate că Joe Biden a jucat „pe teren propriu”, protejat de regulile gen „moartea pasiunii” forțate […]
 
        Coreea de Nord și Coreea de Sud, împreună cu Statele Unite și China au căzut de acord în principiu să declare în mod formal sfârșitul războiului dintre cele două Corei, a declarat liderul de la Seul, Moon Jae-in, potrivit BBC. Negocierile nu au început deocamdată, din cauza pretențiilor Phenianului, a mai precizat președintele sud-coreean. Războiul dintre […]
Femeile vor fi majoritare în noul parlament islandez, o premieră în Europa, potrivit rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare, publicate duminică. Dintre cele 63 de locuri din Althingi, 33 vor fi deţinute de femei, adică 52,3%, conform proiecţiilor bazate pe rezultatele finale ale votului de sâmbătă, scrie AFP, citat de Agerpres. Potrivit unor date compilate de […]
 
        Peste 3,2 milioane de moldoveni cu drept de vot au fost așteptați duminică la urne pentru a-și desemna reprezentanții în viitorul parlament de la Chișinău. Din nou, lupta în alegeri s-a dat între pro-europeni și pro-ruși. La capătul unei campanii tensionate, în care lupta anticorupție, sărăcia și amenințările cu dezintegrarea statului au fost leitmotivele dezbaterilor, […]
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen şi 15 aliaţi europeni, între care premierul ungar Viktor Orban, au publicat vineri o „declaraţie comună” prezentată ca fiind „prima piatră de temelie” a unei alianţe în Parlamentul European care vizează „reformarea Europei”, relatează AFP. „Într-un moment în care globaliştii şi europeniştii, între care Emmanuel Macron este principalul reprezentant în Franţa, […]
Aproape două treimi din populația României este înclinată să voteze un partid naționalist care promovează valorile religioase și susține familia tradițională. Este concluzia la care au ajuns autorii cercetării intitulate „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Partea a II-a. Conform datelor prelucrate, 59,5% din populație […]
Penpa Tsering, în vârstă de 53 de ani, administrator şi politician cu experienţă, va fi noul lider al guvernului tibetan în exil, au anunţat vineri oficialii, citaţi de DPA. Guvernul în exil nu este recunoscut de nicio naţiune, dar se bucură de influenţă în rândul celor peste 130.000 de tibetani care trăiesc peste tot în […]
Mii de persoane nemulțumite de modul cum guvernul gestionează măsurile antipandemie au protestat toată noaptea de duminică spre luni, în stradă. Au avut loc manifestații și marșuri în: București, Brăila, Galați, Constanța, Ploiești, Pitești, Arad, Timișoara, Brașov, Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca și în alte orașe din țară. În Timișoara, protestatarii au strigat „Demisia!” în fața casei […]
Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European a modificat, miercuri, regulamentul intern, astfel încât un partid membru să poată fi suspendat în ansamblul său. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al grupului, dar și de eurodeputatul Siegfried Mureșan. La scurt timp, partidul FIDESZ al premierului ungar Viktor Orban și-a anunțat retragerea din grupul […]
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de rechemare la post a 23 de ambasadori români, printre care George Maior (Statele Unite) și Emil Hurezeanu (Germania). Deciziile vin pe fondul expirării mandatelor, cei mai mulți dintre ei fiind numiți de Klaus Iohannis la începutul primului său mandat. George Maior este în funcție din septembrie 2015, iar […]
 
						       		 
				 
         
         
         
         
         
         
         
        